Se întâmplă în România. LPF a decis, ieri, să anuleze cartonaşul roşu primit de Cristea, anulând decizia lui Balaj, pentru ca astăzi de dimineaţă să decidă că...decizia era bună. Vârful dinamovist a fost suspendat o etapă şi va rata derby-ul cu Steaua.
La ora 10:00 Comisia de Disciplină s-a reunit pentru a decide soarta lui Andrei Cristea. Chiar dacă aseară, informaţiile venite dinspre LPF erau clare - atacantul lui Dinamo fiind iertat de suspendare şi având dreptul să evolueze contra Stelei - decizia nu a avut un caracter oficial, sentinţa rămânând în pronunţare. "Cristea nu a scapat de roşu, cazul lui încă se judecă", a declarat Florin Gâtejan, membru în Comisia de Disciplină.
Oficialii Ligii au vrut să îl scape pe vârf de "roşul" acordat gratuit de Balaj, dar nu au putut, pentru că nu au găsit în regulament o astfel de pârghie. Regulamentul UEFA este destul de clar în acest sens, un fotbalist poate fi graţiat doar dacă proba video demonstrează clar că arbitrul l-a confundat; justeţea deciziei arbitrului (un eventual fault de joc e sancţionat prea aspru de arbitru, cazul "Cristea") nu importă. În cazul în care Liga lui Mitică ar fi întors decizia lui Balaj şi ar fi decis că Andrei Cristea are drept de joc, nu doar că se crea un precedent periculos, dar putea fi şi amendată (anul trecut, Federaţia spaniolă a anulat un cartonaş roşu şi a primit o amendă de 50.000 de euro).
"În baza art.99, coroborat cu art.110, alin.1 si 123, alin. 2 şi 4 din Regulamentul Disciplinar, Comisia de Disciplina constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă vinovaţia jucătorului Cristea Andrei în incidentul pentru care a fost eliminat. În consecinţă, jucătorul va executa o singură etapă de suspendare, conform art.18.4 din RD", se arată într-un comunicat postat, joi, pe site-ul LPF.
Cristea a fost elimininat de pe teren în minutul 90 al partidei Dinamo - Oţelul Galaţi, scor 1-2, din cadrul etapei a X-a a Ligii I. Arbitrul Cristian Balaj i-a acodat cartonaşul roşu pentru o lovitură cu cotul în figură asupra fundaşului Cornel Râpă, dar conducerea FC Dinamo a contestat eliminarea la Comisia de Disciplină.
Sursa: ProSport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu