Meciul cu Hajduk Split a fost ultimul pentru Gabi Torje în Ştefan cel Mare. Impresionaţi de evoluţia mijlocaşului nemţii de la Borussia Dortmund au urgentat negocierile cu oficialii din Ştefan cel Mare şi sunt gata să ofere 3 milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile fostului bănăţean, anunţă adevărul.ro.
Tratativele cu oficialii germani durau de ceva timp, iar pe fir intrase şi Lazio. Totuşi, meciul de aseară a fost decisiv, astfel că nemţii au supralicitat şi au avut câştig de cauză. Pe lângă suma de bani, Dinamo va primi şi 40% dintr-un eventual transfer ulterior.
Va semna în Croaţia
Şefii din Ştefan cel Mare au cerut iniţial 5 milioane de euro pentru jucătorul de 20 de ani, însă au fost înduplecaţi de ultima ofertă a Borussiei. Torje are şanse mai mari să explodeze în Bundesliga şi să fie ochit de o formaţie şi mai mare, gata să plătească bani grei pentru serviciile lui. În aceste condiţii, cei 40% stipulaţi în foaia de transfer s-ar putea transforma în milioane bune, care ar urma să intre în conturile alb-roşilor.
Tratativele vor fi finalizate la Split, după meciul retur cu Hajduk, urmând ca la finalul săptămânii viitoare Torje să fie prezentat oficial de fosta deţinătoare a Ligii Campionilor.
"A intrat jucătorul ală mic (n.red. Torje), cu viteză şi a creat haos în apărarea noastră"
Poklepovic, antrenorul lui Hajduk, după partida de aseară
Dacă transferul se va materializa, Gabi Torje va fi primul jucător român după Marcel Răducanu care va evolua pentru "Die Schwarzgelben". Fostul stelist a scris istorie pentru nemţi, evoluând 6 ani în tricoul Borussiei şi marcând 31 de goluri în 167 de partide.
ProSport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu