Dinamo îşi schimbă tricourile fiindcă i-au adus ghinion »Cei din Ştefan cel Mare vor evolua din ediţia viitoare în tricouri complet roşii, gen Man United: "Cu un astfel de echipament am ieşit campioni acum 3 ani".
Vasîlică
Ieri s-a aflat gravitatea accidentării lui Marius Alexe. Numărul zece al lui Dinamo a fost diagnosticat cu entorsă la genunchi, dar nu are ligamentele afectate şi va scăpa de operaţie. Perioada de repaus este însă destul de mare, respectiv o lună.
De ce sunt însă roş-albii îngrijoraţi de starea de sănătate a fotbalistului lor? E simplu. Marius Alexe este în acest moment cel mai bine cotat jucător din lotul lui Ţălnar, iar situaţia financiară a echipei este precară, deci "câinii" trebuie să îl vândă urgent. De aceea, emoţiile au fost mari înaintea examenului RMN, care a certificat că Alexe ar putea relua pregătirile în acelaşi timp cu restul lotului, la reunirea de la mijlocul lunii iunie. Iar ofertele din Italia, dintre care cea a campioanei Inter străluceşte cel mai mult, pot fi negociate şi apoi aprobate.
Cu cine joacă la Vaslui?
Însă, pe termen scurt, situaţia de la echipă este catastrofală la nivelul problemelor medicale. Pentru că în ultima etapă, la Vaslui, dinamoviştii au doi suspendaţi, Torje şi Boştină, şi o mulţime de accidentaţi. Vor absenta sigur Marius Niculae, Marius Alexe şi N'Doye, incerţi fiind Kone, Grigore, Molinero, Zie Diabate şi Mărgăritescu, majoritatea cu şanse reduse de a intra pe teren. Situaţia îi nelinişteşte pe antrenori şi acţionari, care încă nu sunt siguri de calificarea în Europa League, preferând să aştepte decizia TAS, care ar putea reda punctele Rapidului, contracandidata "câinilor" pentru un loc în competiţiile europene.
Borcea: "Le promit coşmarul"
sursa http://www.dinamomania.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu